Venom: Let There Be Carnage Venom: Let There Be Carnage (2021). Profimedia

Redresarea box office-ului global accelerează. China deţine o treime din încasările cinematografice din 2021

Redresarea box office-ului global continuă într-un ritm accelerat. Încasările cinematografice din 2021 ar putea să depăşească pragul de 21,6 miliarde de dolari, arată noile prognoze ale Gower Street Analytics, informează Variety, transmite Agerpres.

Estimarea anterioară, din urmă cu câteva luni, era de 20,2 miliarde de dolari.

„Ne aşteptăm la o potenţială creştere suplimentară, graţie căreia anul curent ar putea să se încheie cu un box-office global de circa 22 miliarde de dolari. Estimarea de 21,6 miliarde de dolari este mai mare cu 80% decât suma încasărilor din 2020, dar cu 49% mai mică decât box office-ul global din 2019”, au precizat reprezentanţii companiei Gower Street Analytics.

„Creşterea de 1,4 miliarde de dolari a predicţiei globale faţă de precedenta estimare, care se bazează pe încasările efective din primele opt luni şi pe estimări pentru ultimele patru luni ale anului, se datorează în principal avântului adus de superproducţiile lansate în luna octombrie. Succesul combinat al 'Săptămânii de Aur' din China, determinat de filmul The Battle of Lake Changjin, al noului film cu James Bond, No Time to Die, şi al continuării poveştii unui anti-erou Marvel din Venom: Let There Be Carnage au stimulat fluxurile de spectatori în cinematografele din lumea întreagă”, a explicat aceeaşi companie.

Cea mai importantă componentă a acestei creşteri provine din China, datorită căreia regiunea Asia-Pacific va ajunge să deţină 52% din box-office-ul global din acest an, în creştere faţă de procentul de 50% reuşit în 2020. Conform prognozelor, China va deţine ea însăşi 34% din totalul încasărilor cinematografice realizate în 2021.

Potrivit Gower Street Analytics, America de Nord va rămâne cu o cotă de piaţă relativ neschimbată de 21,6% din piaţa globală, în timp ce America Latină se va menţine la nivelul stabil de 4,6%. Marii perdanţi sunt Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, unde cota de piaţă cumulată va scădea de la 23,1% în 2020 la 21,6% în 2021.

Pe măsură ce tot mai multe ţări ies din lockdown şi adoptă noi strategii pentru ca populaţiile lor să trăiască alături de COVID-19, octombrie a fost o lună cu încasări consistente pentru industria cinematografică. Specialiştii de la Gower Street Analytics au crescut estimările aferente lunii octombrie cu 30%, de la 2,5 miliarde de dolari la 3,2 miliarde de dolari.

„Astfel, încasările din octombrie 2021 sunt doar cu 4% mai mici decât media încasărilor obţinute în lunile octombrie din ultimii trei ani pre-pandemici (2017-2019). Nicio altă lună din 2021 nu a reuşit să treacă până acum de pragul de 40% din media lunilor octombrie din ultimii trei ani pre-pandemici”, au explicat autorii acestei analize.

Un procent important aflat la baza creşterii încasărilor din octombrie 2021 are legătură cu China, ale cărei încasări cinematografice vor creşte cu 40% peste media încasărilor din lunile octombrie ale ultimilor trei ani pre-pandemici. Cinematografele chineze s-au redeschis în iulie 2020, însă redresarea box-office-ului intern a dat semne de stagnare până la jumătatea acestui an. Precedentele patru luni (iunie - septembrie 2021) au înregistrat încasări semnificativ mai mici în comparaţie cu media încasărilor obţinute în lunile respective din ultimii trei ani pre-pandemici.

Pe filmnow.ro:

TRAGEDIA DE LA BONANZA CREEK RANCH. MEMBRI DIN ECHIPĂ AR FI FOLOSIT ARMA LUI ALEC BALDWIN PENTRU A TRAGE CU GLOANȚE REALE ÎN CONSERVE

Programul Zilei

vineri11.04
sâmbătă12.04
duminică13.04
luni14.04
marți15.04
miercuri16.04
joi17.04
06:20 Razboiul din adancuri
10:00 Un mafiot la Hollywood
13:20 Johnny English... se intoarce!
15:00 Ocean's 8: Jaf cu clasa
16:45 Doua inimi
18:20 O noapte la muzeu 2
20:00 Infernul din zgarie-nori
21:35 Stapanul inelelor: Cele doua turnuri
00:00 Wanted
01:45 Desteptarea
03:30 Paris
05:35 Poveste adevarata
08:10 Infernul din zgarie-nori
09:45 Flora si Ulise
11:15 O noapte la muzeu 2
14:40 Inferno
16:35 Nikki si Nora in actiune
18:00 Terminator: Destin intunecat
20:00 Haos la Versailles
21:55 The King''s Man: inceputul
01:15 Nu-ti port pica!
04:15 Luptatorul
07:10 The King''s Man: inceputul
09:15 Catelul pompier
11:00 Haos la Versailles
12:55 in timp
14:40 Alegerea
16:25 Hercule
18:00 Emma.
20:00 Bodyguardul: Misiune in jungla
21:45 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Dadaca perfecta
01:40 Joc riscant
03:05 Death Wish - Razbunarea
04:50 Igby
06:00 Patru nunti si o inmormantare
07:55 Bodyguardul: Misiune in jungla
09:40 Hercule
11:15 Mahalia
14:45 Luptand alaturi de familie
16:30 Peter Pan
20:00 Focul ucigas
22:15 Omul din intuneric 2
23:45 Fiul
03:00 Puzzle chinezesc
04:50 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
06:25 ingerul din bradul de Craciun
07:50 Focul ucigas
10:05 Ben-Hur
12:00 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
13:30 Transformers 3
15:55 Cutia neagra
18:00 Rickey Hill
20:00 Fraierii
21:35 Dupa ce ne-am indragostit
23:10 Brutarul
00:55 Noapte infernala
02:35 Secretul unei crime
04:15 Ruptura
06:10 Recuperatorul
07:45 Cinci dolari pe zi
09:20 Fraierii
10:55 Rickey Hill
12:55 Batman - inceputuri
15:05 Norocosul
17:05 Pantera Roz
18:35 Mereu dragostea
20:00 Furios si iute 4: Piese originale
21:40 Orasul minciunilor
23:30 Gigolo de ocazie
01:05 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
03:00 Bridget Jones: La limita ratiunii
04:45 Lupul din Snow Hollow
06:05 Un print in America
07:55 Furios si iute 4: Piese originale
09:35 Pantera Roz
11:05 Antitrust
12:50 Drumul unui caine catre casa
14:20 Hotul de cuvinte
15:55 Capitanul Phillips
18:05 Ad Astra
20:00 Revelatia
21:55 Veronica Mars
23:40 Sisu
01:00 Imperiul umbrelor
03:15 Mostenire cu scandal
04:50 Sange si praf

Ultimele știri

94th Annual Academy Awards, Backstage, Los Angeles, USA - 27 Mar 2022
O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa cascadorii. Când se va decerna primul trofeu

O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa cascadorii, a anunțat Academia americană de film, care acordă aceste...

Will Poulter/ Profimedia
Actorul Will Poulter, despre revenirea în serialul „Black Mirror”: „A fost o adevărată bucurie”

Actorul Will Poulter, care îl interpretează pe Colin Ritman în „Black Mirror”, spune că serialul „se află chiar la vârful creativităţii...

brooke shields (1)
Brooke Shields, într-o formă de invidiat la 60 de ani. În pantaloni scurți pe covorul roșu, în costum de baie pe plaja din Bahamas 

Brooke Shields demonstrează încă o dată că eleganța și frumusețea nu au vârstă. Actrița în vârstă de 59 de ani s-a bucurat de o zi însorită...

Partenerii noștri

Momentul în care 60 de balene ucigașe se unesc pentru a ataca cea mai mare creatură de pe planetă
Momentul în care 60 de balene ucigașe se unesc pentru a ataca cea mai mare creatură de pe planetă

Momentul în care 60 de balene ucigașe se unesc pentru a ataca cea mai mare creatură de pe planetă

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”

Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat...

PeRoz.ro
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”

Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt...

Utv.ro
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a...

A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a...

Digi-World.tv
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții

Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste...

ProFM.ro
Anunț uriaș pentru lumea fotbalului: Leo Messi semnează! Contract până la 40 de ani
Anunț uriaș pentru lumea fotbalului: Leo Messi semnează! Contract până la 40 de ani

Campionul mondial și-a decis viitorul.

DigiSport.ro
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie

Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.
Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.

Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.

DigiFM.ro