Rolul care i-ar putea schimba cariera. Ce anunt a facut Henry Cavill in urma cu putin timp
Iubitorii de filme il stiu drept "Superman" si l-au apreciat in productii precum "The Man from U.N.C.L.E" sau "Mission Impossible". In curand insa, Henry Cavill va juca intr-o mini-serie care i-ar putea sedimenta statutul de star in Cetatea Filmului.
Studiourile Netflix au anuntat in urma cu ceva vreme ca vor realiza o mini-serie inspirata de jocurile video si cartile "Witcher". Ei bine, in urma cu putin timp, reprezentantii platformei au confirmat si cine va juca rolul principal: nimeni altul decat Henry Cavill.
Britanicul va fi Geralt de Rivia in seria de opt episoade. Asa cum spuneam, seria se bazeaza pe romane le lui Andrzej Sapkowski, care au inspirat si seria de jocuri "The Witcher" de la CD Projekt Red.
Pe scurt, protagonistul este un spadasin ale carui abilitati au fost modificate genetic pentru a vana monstrii si a apara tinuturile de fiare monstruoase.
Cavill a marturisit in repetate randuri ca este un fan al cartilor lui Sapkowski, asa ca va avea probabil o intelegere puternica a personajului sau. Nu este clar cand intentioneaza Netflix sa lanseze seria, insa britanicul este singurul actor al distributiei anuntat pana acum, semn ca va mai dura ceva vreme pana cand utilizatorii vor putea sa vada mini-seria.