Keanu Reeves și-a dorit cel mai mult acest rol, dar nu l-a primit niciodată
Cu o carieră care se întinde pe mai bine de trei decenii, Keanu mărturisește că există un personaj pe care ar fi vrut tare mult să-l interpreteze: Wolverine.
Reeves, în vârstă de 55 ani, a făcut dezvăluirea în cadrul Radio Andy de la Sirius XM, unde a fost invitat la o discuție alături de colegul său din „Bill & Ted Face the Music”, Alex Winter. Întrebat dacă există un rol pe care și-ar fi dorit să-l facă și nu s-a întâmplat, Reeves a spus: „Mi-am dorit întodeauna să joc Wolverine”.
Winter a glumit apoi: „Nu e prea târziu. Nu e prea târziu pentru Keanu să joace Wolverine. Asta e tot ce am de spus”.
Reeves a comentat, râzând: „E prea târziu”, adăugând „Acum sunt ok cu asta”.
Personajul Wolverine a fost creat de Roy Thomas, Len Wein și John Romita Sr., iar mai apoi Frank Miller a făcut echipă cu Chris Claremont în anii 80 revitalizând personajul de benzi desenate.
Hugh Jackman a câștigat într-un final proba pentru rolul Wolverine în 2000 și a avut un succes uriaș.