"Nouvel Hollywood" Prize And "Flag Day" Premiere - The 47th Deauville American Film Festival Vicky Krieps. Getty Images

Sissi, împărăteasa rebelă cu un destin tragic, inspiră din nou cineaştii. La Cannes, ochii aţintiţi asupra premierei filmului „Corsage”

La 125 de ani de la moartea sa, Sissi, împărăteasa rebelă cu un destin tragic, inspiră din nou cineaştii aflaţi în căutarea unei figuri feminine avangardiste şi romantice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Nu mai puţin de două lungmetraje şi două seriale revin în prezent asupra vieţii Elisabetei de Wittelsbach (1837-1898), imortalizată după cel de-al Doilea Război Mondial pe ecrane de actriţa Romy Schneider.

Toţi ochii vor fi aţintiţi asupra premierei de vineri a filmului "Corsage" la Festivalul de Film de la Cannes, în timp ce un alt proiect realizat în Austria este aşteptat în toamnă.

De asemenea, serialul "Sissi", realizat de canalul german RTL+, va avea o continuare după un prim sezon aclamat de critici, în timp ce Netflix ne va oferi în curând propria versiune asupra vieţii împărătesei prin "The Empress".

Acest interes reînnoit este izvorât din dorinţa de a "descoperi mai multe poveşti despre femei", explică actriţa Dominique Devenport, care dă viaţă unei Sissi aflate în floarea vârstei.

Sissi, o viaţă "extremă şi plină de durere"

Căsătorită cu Franz Joseph la doar 16 ani, Sissi, o persoană plină de farmec, a trăit o viaţă "extremă şi plină de durere", luptând constant cu protocolul rigid al curţii habsburgice.

"Cum să rămâi tu însăţi, ce decizii să iei, cum să răspunzi aşteptărilor", toate sunt întrebări care reflectă probleme foarte contemporane, a subliniat actriţa de 26 de ani vorbind despre viaţa împărătesei.

Sissi, "una dintre primele femei care s-au confruntat cu o imensă celebritate în Europa"

"Intrată în istorie la momentul apariţiei mijloacelor de comunicare în masă", Sissi a fost "una dintre primele femei care s-au confruntat cu o imensă celebritate în Europa", după cum aminteşte istoricul Martina Winkelhofer, autoarea unei cărţi despre această figură emblematică.

Inventarea fotografiei a accelerat faima acestei excelente călăreţe: "Dintr-o dată o puteai vedea cu adevărat pe soţia unui împărat", ne explică ea.

Sissi a fost o pionieră a utilizării propriei imagini în scopuri politice, militând pentru apropierea Austriei de Ungaria, şi a încercat să controleze această imagine până la obsesie.

A scăpat de privirile curţii prin pasaje secrete, refugiindu-se în eleganta Villa Hermes, situată în inima unei rezervaţii de vânătoare de la periferia Vienei, care îi fusese oferită de soţul ei.

Aici împărăteasa şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în singurătate, după sinuciderea fiului ei Rudolf, în 1889.

Statuia morbidă a unei femei purtând vălul de doliu, un simbol al melancoliei care a însoţit-o până la asasinarea sa la vârsta de 60 de ani de către un anarhist italian, poate fi văzută şi astăzi în dormitorul său. Statuia a fost realizată la cererea împărătesei.

Drama despre Sissi, prezentată anul acesta la Cannes în selecţia "Un Certain Regard"

Pe această Sissi aflată la sfârşitul domniei sale, frustrată de un sistem care nu i-a permis niciodată să îşi exprime opinia, o interpretează Vicky Krieps în drama prezentată anul acesta la Cannes, în selecţia "Un Certain Regard".

La polul opus faţă de Romy Schneider, actriţa luxemburgheză dă viaţă unei Sissi care disperă să se emancipeze de soţul său şi nu gustă plăcerile Curţii.

În acest film biografic feminist regizat de Marie Kreutzer, împărăteasa ne apare ca o femeie melancolică care reuşeşte să evadeze doar atunci când părăseşte Viena, departe de ochii Franz Joseph, care refuză să o implice în viaţa Imperiului.

Drepturile pentru serialul german au fost cumpărate în Brazilia, precum şi în Europa Centrală şi de Est.

Pe filmnow.ro:

S-au îndrăgostit de ea. Anne Hathaway, secretul look-ului care a impresionat Cannes-ul: Nu aveam cum să dau greș

Programul Zilei

miercuri02.04
joi03.04
vineri04.04
sâmbătă05.04
duminică06.04
luni07.04
marți08.04
06:05 Disparuta
09:20 Conspiratie la Cairo
11:20 Dragoste de cinci stele
12:55 intoarcerea campionului
16:30 ingerii lui Charlie
18:25 Familia Addams
20:00 Furios si iute
21:45 in siguranta
23:15 Baiatul din vecini
00:55 Terminatorul
06:10 Majoretele
07:45 Furios si iute
09:30 Familia Addams
11:05 G.I. Joe: Snake Eyes
13:00 Judecatorul
15:15 Ticaloasele
16:45 Nopti albe in Seattle
18:25 Venom
20:00 Ultimul Vermeer
21:50 Alibi.com 2
23:15 Orfelinatul
00:20 Puscasi marini
02:15 I.T.
03:50 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
06:20 Jos cu dragostea!
08:00 Ultimul Vermeer
09:50 Venom
11:25 Nopti albe in Seattle
13:05 Johnny English
14:30 Total Recall. Memorie programata
16:20 Dragoste la a doua vedere
18:15 O noapte la muzeu
20:00 Represalii: Cursa mortii
21:25 Stapanul inelelor: Fratia inelului
00:15 Kompromat
02:20 Suprematie
04:05 Exorcistul papei
05:40 Calatoria vietii
06:15 Represalii: Cursa mortii
07:40 inger rebel
09:05 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
11:20 O noapte la muzeu
13:05 Jules
14:30 ingeri si Demoni
16:40 Darrow & Darrow: Urmele crimei
18:05 Terminator: Genisys
20:00 Downton Abbey
22:00 Flash
01:50 Ultimul samaritean
03:30 Jerry Maguire
05:40 Black Mass: Afaceri murdare
07:20 Downton Abbey
09:20 Clifford: Marele caine rosu
10:50 Flash
13:05 Transporter: Mostenirea
14:35 si Soarele e o stea
16:10 Cei sapte magnifici
20:00 Alita: ingerul razboinic
22:00 Casa conspirativa
23:55 Crimson Peak
01:20 Insidious: Ultima cheie
03:00 Regina blestematilor
04:40 JFK
07:35 Mandrie si Prejudecata
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
14:50 Mad Max: Drumul furiei
16:45 Austenland
18:20 Blestemul Scorpionului de Jad
21:45 Nu exista tara pentru batrani
23:40 Cu nasu' la psihiatru
03:00 Papusile rusesti
05:05 V de la Vendetta
07:40 Un plan sclipitor
11:10 Carari intortocheate
13:00 Transformers: Razbunarea celor invinsi
15:20 Un sot in plus
16:45 65
18:15 Masuri extraordinare
20:00 Jucaria noua
21:55 Anihilare
23:45 inca o sansa
01:00 Luni
02:55 Jocul de-a detectivii
04:30 Anomalie

Ultimele știri

The Amateur European Premiere in London this evening
Rami Malek, starul noului thriller de spionaj „The Amateur”: „Mă uitam la Daniel Craig. Mi-am spus: 'Cum fac să fac şi eu aşa?”

Rami Malek, recompensat cu Oscar pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”, interpretează un personaj de acţiune în thrillerul de spionaj „The...

Harrison Ford și Calista Flockhart
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători obișnuiți, fără ifose

Harrison Ford și Calista Flockhart au oferit o surpriză de proporții călătorilor din New York, atunci când au fost observați luând metroul...

Washington,,Dc/,Usa,-,November,2019:,James,Bond,007,Car
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei

Noii șefi ai francizei James Bond plănuiesc să-l distribuie pe cel mai tânăr agent 007 din istoria acestei serii de lungmetraje, iar...

Partenerii noștri

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe...

Digi-World.tv
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele două luni împreună"
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele două luni...

Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană...

ProFM.ro
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent

Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără...

Digi-Life.tv
The Amateur European Premiere in London this evening
Rami Malek, starul noului thriller de spionaj „The...
Filmnow.ro
Harrison Ford și Calista Flockhart
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca...
Filmnow.ro
Washington,,Dc/,Usa,-,November,2019:,James,Bond,007,Car
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce...
Filmnow.ro
Kristin Davis
Kristin Davis, „îngrozită” după ce a fost „presată” să...
Filmnow.ro
"MobLand" New York Premiere On Mar 31 2025 at SVA Theater in New York City.
Pierce Brosnan, apariție inedită alături de soția lui...
Filmnow.ro
cinemacon
Cei mai în vogă actori de la Hollywood, confirmați în...
Filmnow.ro