Soția lui Samuel L. Jackson, LaTanya, dezvăluiri despre cât de greu a fost să lucreze cu soțul ei: „Crede că le știe pe toate!”
LaTanya Richardson a recunoscut că nu a fost deloc ușor să lucreze cu soțul ei, Samuel L. Jackson. „Crede că le știe pe toate”, a spus ea, fără jenă, într-un interviu pe care i l-a acordat recent lui Sherri Shepherd.
Vedeta în vârstă de 75 de ani a stat de vorbă cu Sherri Shepherd, de 57 de ani, în episodul de marți, 8 aprilie, al emisiunii Sherri, unde și-a amintit cum a fost să lucreze cu soțul ei, căruia i-a regizat relansarea de pe Broadway din 2022 a piesei The Piano Lesson, nominalizată la premiile Tony.

Când a fost întrebată dacă nominalizatul la Oscar acceptă bine indicațiile regizorale, LaTanya a glumit spunând „Nu”, adăugând că, „pentru că e atât de bătrân”, „crede că le știe pe toate”.
„A fost acolo, a făcut asta, iar tu cine ești?”, a spus LaTanya, de profesie actriță, regizoare și producătoare care a fost de două ori nominalizată la premiile Tony.
„În această cameră, contează ce spun eu”, a povestit LaTanya că i-a spus soțului ei despre regizarea piesei, subliniind cât de important era pentru ea să „stabilească tonul” pentru toți membrii distribuției. „Am nevoie ca ei să mă asculte”, a adăugat ea, potrivit Hola.com.
Samuel, care joacă și în adaptarea pentru o platformă de streaming a piesei „The Piano Lesson”, a avut poate câteva momente în timpul producției în care experiența lui și-a spus cuvântul, dar LaTanya spune că îi făcea un semn cu mâna și îi spunea: „Bine, atunci du-te și stai acolo, pentru că noi aici muncim”.
Citește și: Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
În ceea ce privește cum s-a schimbat dinamica dintre ei acasă, LaTanya a povestit că fiica lor, Zoe Jackson, a fost uimită să vadă că mama ei încă îi gătește cina tatălui ei, spunându-i: „Nu-mi vine să cred că îi pui mâncare în farfurie!”
„Sunt căsătorită de peste 40 de ani. Bineînțeles că îi pun mâncare în farfurie”, a mai spus LaTanya despre soțul ei, pe care l-a cunoscut în perioada în care ea studia la Spelman College, iar Samuel era student la Morehouse College. Cei doi s-au căsătorit în 1980.
Samuel și Zoe, în vârstă de 43 de ani, au susținut-o recent pe LaTanya participând la premiera piesei „Purpose”, în care actrița o interpretează pe Claudine Jasper.
Samuel și LaTanya, o căsnicie de peste 40 de ani
Cuplul a sărbătorit cea de-a 44-a aniversare a nunții pe anul trecut, 18 august.
În 2022, LaTanya declara pentru revista People despre relația ei cu Samuel: „La început, am spus că cel mai important lucru pe care un cuplu de culoare îl putea face era să rămână împreună, să-și crească copiii, cu nucleul tată-mamă, pentru că tuturor le place să pretindă că nu aceasta este dinamica familiei afro-americane, că aici copiii sunt crescuți doar de femei, ceea ce știm că este fals. Pentru a schimba această narațiune, am luat decizia de a rămâne împreună, indiferent de ce se va întâmpla. O să ne dăm seama, vom reuși să facem lucrurile să meargă”.
Cei doi s-au întâlnit în timp ce studiau la facultate: Jackson a urmat cursurile Morehouse, iar Richardson, pe cele de la Spelman. Au și lucrat împreună. LaTanya l-a regizat pe Samuel L. Jackson în musicalul „The Piano Lesson” de August Wilson, în 2022.