Filmările la „Jurassic World: Dominion” s-au încheiat. Câți bani s-au cheltuit pe măsurile de protecție luate în contextul pandemiei
Filmările la „Jurassic World: Dominion” s-au încheiat după 18 luni. La studiourile Pinewood din Anglia au fost luate măsuri stricte de siguranță în contextul pandemiei de coronavirus, care au costat 6 milioane de lire sterline.
Al șaselea film din franciza „Jurassic Park” a fost prima peliculă majoră pentru care s-a reluat producția odată cu relaxarea protocolului de siguranță, în vară.
Actorii și întreaga echipă de producție s-au izolat luni bune făra a-și putea vedea familia.
Au fost efectuate 40.000 de teste pentru depistarea COVID-19.
VEZI SI: 8 COMEDII ROMANTICE DE CRĂCIUN. FILMELE PE CARE SĂ LE VEZI ALĂTURI DE PERSOANA IUBITĂ
Potrivit Deadline, platoul de filmare de la Jurassic World a fost transformat într-o „zonă verde”, în care zilnic li se lua temperatura celor prezenți acolo. Echipaje medicale erau pregătite să intervină oricând, fiind construite inclusiv cabine de izolare.
Pinewood a asigurat 1800 de însemne de atenționare, 150 de pompe cu dezinfectant și a montat încă 60 de chiuvete pe lângă cele existente. La finalul zilei, toate zonele comune erau dezinfectate.
Productia a fost oprită temporar luna trecută, după ce un test a ieșit pozitiv.
Regizorul Colin Trevorrow a declarat la final: „Nu cred că pot descrie în cuvinte. A fost remarcabil. Actorii și cei din echipa de producție au fost atât de puternici de rezistenți. S-a lucrat intens”.
„Acest film este despre nevoia de a coexista si de a supraviețui împreună. Dacă această pandemie ne-a învățat ceva este că avem nevoie ca diferitele generații să se protejeze unele pe altele. A fost filmul potrivit să fie făcut în aceste vremuri”.
Pelicula continuă saga Jurassic Park, urmând poveștii din 2018, Jurassic World: Fallen Kingdom.
Jurassic World: Dominion va fi lansat în 10 iunie 2022.