Michelle Yeoh Michelle Yeoh a pozat la conferința de la Kuala Lumpur, cu Oscarul pe care l-a câștigat în martie. Profimedia

Michelle Yeoh încurajează femeile să nu permită „să fie reduse la stereotipuri”: Nu suntem sexul slab

Michelle Yeoh, originară din Malaezia, prima actriţă de origine asiatică recompensată cu un premiu Oscar pentru rol principal, a pledat marţi pentru diversitate în lumea spectacolului şi a îndemnat femeile să nu permită ''să fie reduse la stereotipuri'', informează AFP.

''Am avut marea şansă de a putea colabora mereu cu regizori foarte interesanţi, diverşi şi avangardişti, ceea ce mi-a permis să mă lupt pentru lucrurile în care cred cu adevărat: reprezentare, diversitate şi mai ales emanciparea femeilor'', a declarat actriţa la Kuala Lumpur, cu ocazia primei sale conferinţe de presă susţinută în ţara ei de origine după triumful de la premiile Oscar din martie.

''Nu cred că, pentru că suntem femei, suntem sexul slab (...). Nu trebuie să permitem niciodată cuiva să ne reducă la stereotipuri'', a susţinut actriţa.

Oscarul pe care l-a primit ''înseamnă atât de mult pentru mulţi dintre noi'', a continuat ea, adăugând că ''strigătele de bucurie şi de fericire de pe tot globul s-au auzit până la Los Angeles'' (Statele Unite) după triumful de la gala Oscar.

Michelle Yeoh, în vârstă de 60 de ani, a fost recompensată cu premiul Oscar pentru rolul interpretat în comedia ''Everything Everywhere All At Once'', peliculă cu o distribuţie formată în cea mai mare parte din actori asiatici şi care a primit în total şapte premii importante.

Acest lungmetraj extravagant s-a impus ca un simbol al Hollywoodului, criticat deseori în ultimii ani pentru lipsa sa de diversitate.

În timpul conferinţei de presă, actriţa a ţinut în mână statueta şi a sărutat-o în faţa fotoreporterilor. Întrebată ce sfaturi ar oferi tinerilor din lumea întreagă, actriţa a răspuns: ''Nu trebuie să fii ca mine, fii tu însuţi (...). Cred că vei fi mai bun''.

Programul Zilei

marți11.03
miercuri12.03
joi13.03
vineri14.03
sâmbătă15.03
duminică16.03
luni17.03
06:00 Poveste adevarata
07:35 in timp
09:20 Kompromat
11:25 Johnny English... se intoarce!
13:05 Noe
15:15 Un mafiot la Hollywood
16:55 Jos cu dragostea!
18:35 Darrow & Darrow: Urmele crimei
20:00 O noapte la muzeu 2
21:40 Ultimul Vermeer
23:35 Parteneri neobisnuiti
01:15 Traind printre demoni
03:00 Pericol iminent: Batalia de la Long Tan
04:50 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
06:45 Darrow & Darrow: Urmele crimei
08:10 Jos cu dragostea!
09:50 O noapte la muzeu 2
11:30 Calatoria vietii
13:10 Juriul
15:10 Un sot in plus
16:35 Transporter: Mostenirea
18:05 Dragoste la a doua vedere
20:00 Un politist si jumatate
21:35 Nu exista tara pentru batrani
23:35 Sange si praf
01:10 Care-i numarul tau?
02:50 Zona verde
05:55 Citeste si arde
07:25 Un politist si jumatate
09:00 Dragoste la a doua vedere
10:55 Primul Contact
12:45 Transfer de identitate
18:05 Inferno
20:00 Unsung Hero - Note de speranta
21:50 Blestemul Scorpionului de Jad
23:30 inca o sansa
01:10 Noaptea tarziu cu diavolul
02:40 Piratul cibernetic
05:45 Absolut orice
07:10 Blestemul Scorpionului de Jad
08:50 Unsung Hero - Note de speranta
10:40 Santinela
12:25 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
13:55 Drumul unui caine catre casa
17:10 intalnire cu Joe Black
20:00 Venom
21:35 Vrabia rosie
23:50 Camera mortala
01:25 V de la Vendetta
03:30 Luptatorul
05:15 Paris
07:20 Drumul unui caine catre casa
08:50 Copilul care ar putea fi rege
12:30 Bill si Ted salveaza universul
13:55 Mandrie si Prejudecata
15:55 Masuri extraordinare
17:35 Transformers 3
20:00 Ea
22:05 Equalizer 2
00:00 Disparitia
01:45 Brokerii apocalipsei
03:50 Noapte infernala
05:30 ingerul din bradul de Craciun
06:55 Masuri extraordinare
08:35 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:50 Transformers 3
13:15 Ocean's 8: Jaf cu clasa
15:00 inainte sa te cunosc
16:45 Alpha
18:15 sefa a intrat la apa
20:00 Kingsman: Serviciul secret
22:05 Furios si iute 4: Piese originale
23:50 Bridget Jones: La limita ratiunii
01:35 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
02:55 O terapie pentru viata
05:15 Clientul
07:10 sefa a intrat la apa
08:55 Alegerea
10:40 Kingsman: Serviciul secret
12:50 Batman - inceputuri
15:00 42: Povestea lui Jackie Robinson
17:00 si Soarele e o stea
18:35 Johnny English loveste din nou
22:00 Orfelinatul
23:50 Recuperatorul
01:25 Chloe
04:45 Recurs la razbunare

Ultimele știri

Jennifer Lopez/ Profimedia
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, tot mai apropiați înainte de „Office Romance”. Actorul a numit-o „sexy” și a declarat că o iubește

Jennifer Lopez și Brett Goldstein au fost văzuți împreună în culisele piesei de Broadway „Oh, Mary!”, alimentând speculațiile despre o...

George Clooney parle de sa nouvelle pièce de Broadway au Late Show
Cum arată George Clooney după ce și-a vopsit părul. „Soției mele nu o să-i placă, copiii vor râde de mine fără oprire”

George Clooney și-a surprins fanii cu transformarea sa neașteptată de look. Dar cel mai mult, actorul s-a temut de reacția soției lui și a...

28th Annual Screen Actors Guild Awards - Show
Cate Blanchett denunță diferențele salariale din industria filmului: „Nu suntem aproape de egalitate, trebuie să luptăm în continuare”

Cate Blanchett, în vârstă de 55 de ani, este cunoscută pentru declarațiile pe care le-a făcut împotriva lui Harvey Weinstein odată ce...

Partenerii noștri

Bărbat prins de soție alături de amantă: „Nu am făcut nimic greșit, se întâmplă de mii de ori!” Imaginile sunt virale
Bărbat prins de soție alături de amantă: „Nu am făcut nimic greșit, se întâmplă de mii de ori!” Imaginile sunt virale

Bărbat prins de soție alături de amantă: „Nu am făcut nimic greșit, se întâmplă de mii de ori!”...

PeRoz.ro
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia

Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia

Utv.ro
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”

Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”

ProFM.ro
La 13 ani de când a fost numită ”cel mai frumos copil din lume”, a apărut la Săptămâna Modei. Cum arată acum
La 13 ani de când a fost numită ”cel mai frumos copil din lume”, a apărut la Săptămâna Modei. Cum arată acum

E celebră încă de mică.

DigiSport.ro
Misiune spectaculoasă de salvare! Un cal blocat într-un șanț adânc, ridicat cu un ham uriaș de pompieri
Misiune spectaculoasă de salvare! Un cal blocat într-un șanț adânc, ridicat cu un ham uriaș de pompieri

Misiune spectaculoasă de salvare! Un cal blocat într-un șanț adânc, ridicat cu un ham uriaș de...

Digi-AnimalWorld.tv
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic

Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului...

Digi-Life.tv
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile erau curățați, ca Oana Zăvoranu, de toată averea!”
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile erau...

Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în...

DigiFM.ro
Jennifer Lopez/ Profimedia
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, tot mai apropiați...
Filmnow.ro
George Clooney parle de sa nouvelle pièce de Broadway au Late Show
Cum arată George Clooney după ce și-a vopsit părul...
Filmnow.ro