Serialul „The First Lady”, cu o distribuţie spectaculoasă, anulat după un singur sezon. Motivul din spatele deciziei
Postul de televiziune Showtime a decis ca serialul său de antologie "The First Lady", o producţie în distribuţia căreia s-au aflat celebrele actriţe Viola Davis, Michelle Pfeiffer şi Gillian Anderson, să nu continue cu un al doilea sezon, la şase săptămâni după difuzarea episodului final din primul sezon, informează variety.com, transmite Agerpres.
Primul sezon al acestui serial TV, regizat de Susanne Bier, a descris trei epoci diferite de la Casa Albă, prezentând activităţile politice şi vieţile private ale trei foste "prime doamne" ale Statelor Unite: Eleanor Roosevelt (Gillian Anderson), Betty Ford (Michelle Pfeiffer) şi Michelle Obama (Viola Davis).
"The First Lady", cronici lipsite de entuziasm din partea criticilor de specialitate
"The First Lady" a beneficiat de cronici lipsite de entuziasm din partea criticilor de specialitate. Caroline Framke, directoarea departamentului de critică de televiziune în cadrul revistei Variety, a declarat că nu este deloc o admiratoare a conceptului structural al acestui serial, afirmând că "înghesuirea celor trei poveşti împreună nu creează doar un produs TV confuz, ci îi aduce în acelaşi timp şi un deserviciu".
Această producţie de televiziune cu o distribuţie spectaculoasă nu i-a impresionat nici pe reprezentanţii The Television Academy, întrucât a primit doar trei nominalizări la premiile Emmy din acest an, toate fiind acordate la categorii tehnice.
Produs pentru Showtime de Lionsgate Television, primul sezon al acestui serial a avut 10 episoade, regizate de celebra cineastă daneză Susanne Bier, care are în palmaresul ei un premiu Oscar şi un premiu Emmy.
Pe filmnow.ro: