Ben Whishaw, protagonist în „Limonov”. „Nu a avut niciodată un rol atât de complex şi contradictoriu. E un spectacol fascinant”
Filmul "Limonov", care a făcut parte din selecţia Competiţiei Oficiale de la Cannes 2024, a intrat în cinematografe.
"Limonov" (r. Kirill Serebrennikov, Franţa, 2024) spune povestea scriitorului şi politicianului rus Eduard Limonov (1943 - 2020): militant revoluţionar, bătăuş, scriitor clandestin, dar şi poet incisiv, iubitor de femei frumoase, răzbunător, agitator politic şi romancier care a scris despre propria măreţie, arată News.ro.
Personajul Limonov este interpretat de actorul britanic Ben Whishaw cunoscut pentru rolurile sale din seria James Bond sau serialul "Black Doves".
Publicaţia Little White Lies consideră că acesta "nu a avut niciodată un rol atât de complex şi contradictoriu precum cel al lui Limonov [...] Actorul se ridică la înălţimea ocaziei şi face un rol transformator [...] Este un spectacol fascinant".
Bazat pe romanul bestseller al lui Emmanuel Carrère, biografia lui Eduard Limonov este o călătorie prin Rusia, America şi Europa în a doua jumătate a secolului XX.
Kirill Serebrennikov este unul dintre cei mai titraţi şi premiaţi regizori de film şi teatru din Rusia contemporană. Controversat şi persecutat politic (a fost arestat mai mulţi ani la domiciliu şi concediat din funcţiile de la Moscova), Serebrennikov este un răsfăţat al Festivalului de la Cannes, unde şi-a prezentat mai multe filme în competiţie: "Mucenicul" (The Student, 2016), "Leto" (2018), "Febra lui Petrov" (Petrov’s Flu, 2021) sau "Tchaikovsky's Wife" (2022).
"Limonov nu este un personaj de ficţiune. El există. A fost un haiduc ucrainean; idol al underground-ului sovietic; cerşetor, apoi valet al unui miliardar din Manhattan; scriitor la modă parizian; soldat pierdut pe undeva, prin Balcani; şi acum, în imensa harababură postcomunistă, bătrân şef charismatic al unui partid al tinerilor desperados. Personal, se consideră un erou, dar poate fi socotit şi un ticălos. [...] viaţa lui romanescă şi periculoasă spune ceva. Nu doar despre el, despre Limonov, nu doar despre Rusia, ci despre istoria noastră, a tuturor, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace", spune Emmanuel Carrère, scriitor.