TRAILER "F1", filmul pe care Brad Pitt îl lansează în 2025. Actorul, la volan, în rolul unui pilot aflat la final de carieră
Viitorul film al lui Brad Pitt, 60 de ani, regizat de Joseph Kosinski şi bazat pe lumea curselor de Formula 1, va fi lansat în cinematografe în 25 iunie 2025. Cu aproape un an înainte de lansarea sa, au fost prezentate primele imagini.
Coprodus de starul F1 Lewis Hamilton, lungmetrajul spune povestea unui pilot aflat la final de carieră, interpretat de Brad Pitt, care trebuie să facă faţă apariţiei unui tânăr pilot promiţător, interpretat de Damson Idris, în echipa sa aflată la coada clasamentului.
În iulie 2023, Brad Pitt a fost văzut la Silverstone înainte de Marele Premiu al Marii Britanii, alături de actorul britanic Damson Idris, filmând secvenţe pentru film, scrie News.ro.
Potrivit BBC, vineri, 5 iulie, actorul a fost din nou pe pista legendarului circuit britanic, îmbrăcat într-un costum de Formula 1 cu logo-ul echipei sale fictive, pentru a continua filmările la lungmetraj.
Brad Pitt va fi însoţit pe ecran de actorii Javier Bardem, Kerry Condon, Tobias Menzies, Sarah Niles şi Will Merrick, precum şi de pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton.